Comisarul European Corina Crețu, mai mulți miniștri și secretari de stat sunt așteptați la Petrosani în data de 13 septembrie, la solicitarea Sindicatului Muntele, pentru o întâlnire cu tema „Regiunile carbonifere din România în tranziția energetică”. Se pare că vor fi prezenți ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb,  secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan, primarii din Valea Jiului,  și parlamentarii județului.

Dacă sindicaliștii știu ce vor și iși vor expune, clar și răspicat, doleanțele, să sperăm că ocazia va fi folosită de reprezentanții administrațiilor locale să aducă din nou în atenția autorităților ce doare cu adevărat pe locuitorii din Valea Jiului, respectiv ce punem în locul mineritului?

Întrebarea e veche, a apărut încă din 1997 – de la primele disponibilizări din minerit și până în prezent nu a primit un răspuns acceptabil. De la „trimiterea” minerilor să culeagă fructe de pădure, la acordarea statutului de zonă devaforizată acestei zone (cu rezultate discutabile în cel mai bun caz) și trecând la programele de schi și super-schi în Carpați, nicio alternativă la minerit nu a fost, nici măcar pe departe, în stare să asigure, dacă nu dezvoltarea măcar supraviețuirea Văii Jiului.

Discuția, despre cum ar trebui dezvoltată o zonă montană, monoindustrială, este mult prea amplă și de aceea ne vom rezuma numai la subiectul domeniilor schiabile, deoarece în Valea Jiului există câteva zone ce pot fi considerate așa ceva. Adică vorbim de zona cu cel mai mare potențial – Parângul, de cea mai dezvoltată – Straja și chiar și de cea mai frumoasă pârtie din țară – Transalpina – care, chiar dacă nu aparține Văii, trebuie luată în considerare!

Privind obiectiv ce se întâmplă cu zona turistică montană din Valea Jiului dedicată, în principal, sporturilor de iarnă, nu putem vedea decât absența unei logici economice globale, unui concept unic și a unei scheme directive, absența, pe scurt a unei strategii! Investiții inutile (Vulcan), semi-inutile (TS3 Parâng) sau neterminate, infrastructură slab dezvoltată, lipsă de interes a decidenților locali, toate împiedică creșterea bunăstării zonei și a comunităților prin creșterea veniturilor din turism. Ca o paralelă, dacă România are cca 5% din PIB provenit din turism, Croația are 25% și vecinii bulgari au peste 15%!

Ce e de făcut? Să ne uităm la ce au făcut alții, nu trebuie să inventăm noi roata. Și să preluăm ce găsim bun acolo! De exemplu Franța – din orice zonă a țării poți ajunge la o stațiune montană în câteva ore, copii beneficiază de tabere de schi subvenționate de stat, totul se dezvoltă cu cap, integrat și cu strategii pe termen lung, începând de la autostrăzi și terminând cu școala națională de schi – ENSA Franta, cu peste 20.000 de instructori!

Ce ne împiedică să facem și noi așa ceva? DE FAPT SĂ PUNEM ÎN PRACTICĂ ?

Ce s-a întâmplat cu toate strategiile elaborate anii trecuți de primăriile locale? Unde putem vedea un stadiu de implementare, o analiză, ceva?

Cum de nu putem să implementăm o strategie integrată, în următorii 10 ani, care să cuprindă zona de la masivul Oslea până la Voineasa, Sebeș și Rânca? Sau poate toată zona montană a țării?

Care să stabilească clar, cu termene, etape și mai ales surse de finațare concrete și cuantificate cum să se realizeze în zonă cel mai mare domeniu schiabil din țară. Concret, cu pârtii bine proiectate, pe zone cu zăpadă și la altitudine cât mai mare, cu drumuri de acces și instalații pe cablu dimensionate corect, coerent și în favoarea turistului!

Știați că, anul acesta statul român a acordat undeva la 400 (patru sute!) milioane euro  ca vouchere de vacanță pentru proprii angajați! Cum ar fi ca o sumă, mult mai mică, să fie folosită și pentru subvenționarea unor tabere de schi pentru clasele 1-8? Unde elevii să beneficieze, de exemplu, de cazare, masă și lecții de schi cu echipament subvenționat de asemenea, în timpul săptămânii “altfel”?

Bineînțeles, în paralel cu dezvoltarea turismului, în politica montană e necesar să se acorde prioritate și echipării infrastructurii, agriculturii montane şi silviculturii, tehnologiei, educaţiei specifice, instrumentelor instituţionale şi financiare – specifice, dezvoltării micilor industrii şi asigurării locurilor de muncă prioritar pentru tinerii producători agricoli montani, stimulentelor financiare compensatorii, reducerilor de fiscalitate, etc. Dar deja vorbim despre altceva….