Trasee montane și chei spectaculoase, trekking cu căluți și Mina Petrila, în prezent; Schi în Șureanu în viitor!

Când vorbești despre turismul din Valea Jiului te gândești în primul rând la munții Retezat sau Parâng, la Defileul Jiului, la stațiunile montane Straja sau Parâng sau la tradițiile pe care localnicii zonei, momârlanii, le păstrează încă (se pare) din vremea dacilor.

Nu se prea vorbește despre orașul Petrila ca destinație turistică în sine, însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Cum? Se pare că Petrila va deveni o stațiune de vis a iubitorilor sporturilor de iarnă.

Autoritățile locale sunt extrem de hotărâte să dezvolte, pentru început, o pârtie de schi care să se lege practic la cele deja existente în Șureanu, proiect inclus de altfel în masterplanul pe turism al României – Dezvoltarea și extinderea „Domeniul Schiabil Șureanu orașul Petrila”.

Pârtia va fi situată pe Valea Aușelul, pe Curmătura Țapu și va duce până la peste 1800 metri, sus în golul alpin, deschizând astfel accesul spre pârtiile deja existente. Iar dacă acestea sunt destul de domoale și line, noua pârtie va fi chiar foarte grea, „neagră”, cu o înclinație de cca. 37%!

Cam așa va arăta pârtia!

Pârtia Țapu, căci așa se va numi, va avea o lungime de 1400 de metri și probabil va deveni principala atracție a schiorilor experimentați. Instalația pe cablu ce va fi montată va face față, pentru început, unui număr de 3000 de turiști pe zi!

Pregătirile sunt pe ultimele sute de metri: s-au găsit soluții pentru amenajarea drumului de acces, pentru preluarea zonei pârtiei de la Romsilva (e de notorietate că aceștia nu prea „doresc” pârtii de schi), ministerul de resort “ține” cu petrilenii, s-a stabilit – legal vorbind –  ca zonă de construire a facilităților de cazare Lunca Florii așa că un termen, destul de optimist totuși, de inaugurare a noii stațiuni montane este iarna 2020-2021.

Finalizarea proiectului va însemna de fapt deschiderea unei căi de acces mult mai facile decât cea existentă acum, mai ales pentru turiștii din vestul și sud-vestul României, la domeniul schiabil Șureanu, poate cel mai frumos din țară! Iar Petrila și Valea Jiului nu vor avea decât de câștigat.

Dar până e gata noua stațiune montană, ce poți tu face ca turist în Petrila? Neașteptat de multe!

Mai jos ai câteva locuri de văzut neapărat în Petrila și împrejur! Găsiți mai multe detalii accesând linkurile!

1. Casa Memorială a lui I.D. Sârbu, aflată sub îngrijirea Fundației Culturale Condiția Română si artistului Ion Barbu. Ion Desideriu Sîrbu a fost a fost un om de litere destul de necunoscut, întrucât era anti-comunist dar mai ales anti-prostie, drept pentru care nu a fost prea promovat în ultimii 30 de ani. Iar casa, sub bagheta lui Ion Barbu reflectă, cu un umor incredibil, acest lucru.

2. Mina Petrila reprezintă în mod cert unul din monumentele cele mai importante ale patrimoniului industrial minier din Valea Jiului. Se poate vizita, fiind transformată într-un fel de muzeu, cu largul aport al aceluiași Ion Barbu. Recomandăm și vizionarea filmului Planeta Petrila!

3. Rezervația naturală Cheile Jiețului, de aproape 11 kilometri lungime, cu stânci abrupte, cascade, trasee montane, drum ce permite accesul spre Transalpina. Puțin circulată și explorată, în zonă se pot descoperi inclusiv peșteri noi!

4. Rezervația naturală Cheile Tăii, un punct turistic mai puțin cunoscut, frecventat mai ales de iubitorii de trasee montane şi de alpinişti (inclusiv pentru concursuri), datorită pereților calcaroși spectaculoși. Un traseu de bicicletă pe valea Tăii găsești aici!Traseu Petrila – Taia – Lunca Florii – Ausel Iar undeva pe traseu, cu o mică abatere, ajungi la Biserica Iepurilor și Gaura lui Garaf, două formațiuni stâncoase interesante!

5. Cheile Roșiei. O zonă puțin atinsă de mâna omului unde găsești vreo 33 de peșteri naturale.

6. Iubitorii de drumeții montane, cel puțin aceia pe care îi țin picioarele, pot merge și pot încerca să găsească urmele castrelor romane de pe Dealul Comărnicelului,Vârful lui Pătru  și de pe Jigorul Mare.

7. Nu în ultimul rând, neapărat trebuie făcută o plimbare cu căluții de la Carpathian Horse Trekking!

E cu totul altceva, poți vedea călare zona, timp de o zi sau chiar mai multe, iar mai multe detalii găsiți mai jos!